Albert al II-lea, Prinț de Monaco
Am avut onoarea și plăcerea de a cunoaște un prinț. Prima impresie? Un om cât se poate de normal, cald la vorbă și cu o gândire ascuțită, un om cu un comportament ce trădează o educație aleasa. Nu l-ai recunoaște foarte ușor dacă nu ar fi însoțit de cei 4 bodyguarzi de câte 2 metri și 120 de kg, care se chinuie sa mențină un profil cât mai scăzut. Un iubitor de sport care a organizat zeci de competiții internaționale, la care i-au răspuns invitației sportivi de cel mai înalt rang.
Deși îl poți întâlni într-un mod întâmplator pe plaja, făcând jogging sau în alte împrejurări, este o personalitate care provoacă mândrie în rândul monegascilor și nu numai.
(Albert Alexandre Louis Pierre Grimaldi; n. 14 martie 1958) este capul Casei Grimaldi și actualul conducător al Principatului Monaco. Este fiul lui Rainier al III-lea de Monaco și al soției acestuia, Grace Kelly.
Biografie
Născut la Palatul de Monaco, Albert a urmat liceul Albert I pe care l-a absolvit în 1976. A petrecut un an pregătindu-se în diferite îndatoriri princiare și s-a înscris la colegiul Amherst în Massachusetts în 1977 sub numele Albert Grimaldi, unde a studiat științe politice, economie, muzică și literatura engleză.
În 1982, când Albert avea 24 de ani, mama sa Grace Kelly a murit într-un accident de mașină. Albert a preluat președinția Crucii Roșii Monaco și a fost numit vice-președinte al Fundației Prințesa Grace de Monaco.
Spotiv, el practica atletism, fotbal, judo, bob, canotaj, volei, schi, scuash,tenis, natatie si pentatlon modern. A participat ca sportiv monegasc la Jocurile Olimpice de iarnă din 1988, 1992, 1994 și 2002 la bob și la raliul Paris-Dakar în 1985 și 1986.
Este membru al Comitetului Internațional Olimpic din 1985. (Bunicul matern John B. Kelly, Sr., și unchiul matern John B. Kelly, Jr., au fost ambii câștigători de medalii olimpice la canotaj și au fost implicați în mișcarea olimpică). Albert este președinte al Federației monegasce de natație din 1983, al Yacht Clubului de Monaco din 1984, al Federației monegasce de atletism din 1984, al Comitetului olimpic monegasc din 1984 și al Federației monegasce de pentatlon modern din 1999. A creat Federația monegască de bob, sanie și skeleton al căror președinte este.
Prințul Albert s-a căsătorit cu fosta înotătoare sud africană Charlene Wittstock la 1 iulie 2011 si au împreuna doi gemenii: Gabriella Thérèse Marie, Contesă de Carladès și Jacques Honoré Rainier, Prinț Ereditar de Monaco.
Prințul suveran Albert al II-lea mai este si radioamator licentiat.
În domeniul militar a fost numit la 11 noiembrie 1986 colonel al Carabinierilor Prințului și la 18 august 1988 locotenet în rezervă a marinei franceze.
Domnia lui Albert
La 6 aprilie 2005, Prințul Rainier al III-lea a murit iar Prințul Albert a devenit Prinț Suveran de Monaco sub numele de Albert al II-lea. La sfârșitul celor trei luni de doliu pentru tatăl său, la 12 iulie 2005, la Catedrala Sfântul Nicolae a avut loc prima parte a investiurii sale, o masă prezidată de arhiepiscopul de Monaco care a marcat începutul domniei sale. Apoi, Albert al II-lea s-a întors la palatul princiar pentru a găzdui o petrecere la cere au participat 7.000 de monegasci născuți în principat.
A doua parte a investiturii a avut loc la 19 noiembrie 2005. Albert a fost înscăunat la Catedrala Sfântul Nicolae. Au fost prezente 16 delegații regale din mai multe țări.
*Articol pentru incurajarea practicarii sportului.
Fotografie facuta la Monaco, in anul 2000.